Au un suflet oamenii?

Filozoful Steven Cave notează în cartea „Immortality” că ipoteza sufletului s-a bazat întotdeauna pe dovezi. „Dacă oamenii care credeau în înviere se bazau în exclusivitate pe credinţa în capacitatea lui Dumnezeu de a făptui un act miraculos, credinţa în suflet s-a bazat mereu pe raţiune. Filozofii din Grecia Antică acceptau ideea de suflet deoarece considerau că este cea mai bună explicaţie pentru o serie de fenomene empirice”, subliniază filozoful.
Care sunt elementele pe care se bazau filozofii care au adoptat ideea de suflet? Cave identifică trei. Mai întâi, diferenţa dintre lucrurile vii şi cele ce nu sunt vii. Pentru înţelepţii din multe culturi, inclusiv cei din Grecia antică, părea evident că lucrurile vii aveau o componentă suplimentară care le dădea vitalitatea absentă în cazul pietrelor sau al apei. Acest „principiu animator” a fost asimilat sufletului. Al doilea element era conştiinţa – faptul că unele fiinţe vii nu sunt capabile doar de deplasare şi dezvoltare, ci şi de a gândi, de a-şi imagina şi de a crede în diferite lucruri. Deoarece există o deosebire uriaşă între domeniul material, în care lucrurile sunt măsurabile şi vizibile, şi tărâmul ideilor, ce există doar în minţile noastre, înţelepţii au considerat că minţile sunt diferite de celelalte lucruri ce există şi că necesită o explicaţie specială – sufletul. Al treilea element este ceva mai ezoteric: faptul că unii copii din India au amintiri din „vieţile anterioare” este considerat de mulţi o dovadă a faptului că sufletul se deplasează dintr-o incarnare în alta, iar alţii consideră că „fantomele” şi alte apariţii neexplicate sunt dovezi ale existenţei spiritului şi ale supravieţuirii sale după moartea trupului.

Aceste trei argumente nu mai sunt la fel de convingătoare astăzi precum erau acum 2.000, 200 sau chiar 20 de ani. În ceea ce priveşte prima teză – cea a unui „principiu animator” – ştiinţa a demonstrat că nu este nevoie de aşa ceva pentru a explica existenţa vieţii. Descoperirile ştiinţifice despre cum funcţionează viaţa, de la organisme până la organe, celule şi ADN-ul identificat de Francis Crick nu lasă loc niciunei substanţe spirituale. Aşadar, primul argument străvechi în favoarea existenţei sufletului poate fi clasat.

Cel de-al treilea argument, bazat pe fantome şi alte apariţii neexplicate, merită, de asemenea, să fie lăsat la o parte. Cei ce au încercat să investigheze aceste evenimente au fost întotdeauna dezamăgiţi. Arareori aceste întâmplări continuă să fie valide după o analiză serioasă, iar în cazurile unde nu este vorba de fraudă sau de pură invenţie, celelalte explicaţii pentru evenimente sunt de regulă cel puţin la fel de plauzibile ca varianta existenţei unei lumi spirituale. Organizaţia Society for Psychical Research, înfiinţată la Londra în 1882 pentru a studia fenomenele paranormale, nu a reuşit să găsească în peste 100 de cercetări vreo dovadă convingătoare care să probeze existenţa vreunei întâmplări supranaturale.
Totuşi, merită menţionată o sursă de presupuse „dovezi supranaturale” pentru suflet: aşa-numitele „experienţe extracorporale”. Un caz tipic al unei experienţe extracorporale este, spre exemplu, atunci când unui pacient i se opreşte pentru câteva momente inima, iar acesta percepe cum părăseşte corpul şi cum îl priveşte de deasupra sau are senzaţia că traversează un tunel luminos. Aceste experienţe remarcabile îi tulbură pe oameni, făcându-i să îşi întărească credinţele religioase.

Cu toate acestea, experimentele ştiinţifice au arătat că asemenea experienţe pot fi induse cu anumite medicamente şi cu electrozi ce stimulează creierul. De asemenea, cercetătorii au încercat să testeze dacă oamenii văd cu adevărat corpul din exteriorul său prin amplasarea unor semne în sălile de operaţie ce ar fi putut fi percepute doar dintr-un punct situat deasupra pacientului, însă până acum nu au fost înregistrate dovezi în favoarea ipotezei că oamenii îşi părăsesc limitele trupeşti.

Pentru a concluziona că existenţa sufletelor este cu adevărat cea mai bună explicaţie pentru experienţele extracorporale, ar fi nevoie mai întâi să avem o definiţie plauzibilă a ceea ce este cu adevărat sufletul şi cum reuşeşte el să supravieţuiască corpului. Date fiind dovezile neclare, fără o teorie fermă a sufletului vom prefera o explicaţie naturalistă. Astfel, ajungem la cel de-al doilea argument: sufletul ca minte. 

Deşi mulţi oameni contemporani sunt de părere că sufletul există, atunci când sunt întrebaţi în ce constă acesta, mulţi oferă descrieri vagi. Dacă sufletul este, totuşi, vehiculul care le poate oferi oamenilor nemurirea, atunci acesta trebuie să conţină o esenţă fundamentală – adevăratul „eu” – ca în cazul în care acesta supravieţuieşte morţii corpului să ştim că vom continua să existăm. În Occident, acest „adevărat eu” este asimilat minţii – adică acea parte conştientă care gândeşte, simte, îşi aminteşte şi visează. Când plutim deasupra corpului nostru decedat sau când ajungem în rai, ne aşteptăm să percepem aceste experienţe în mod conştient şi să beneficiem de amintirile şi crezurile noastre intacte.

Cu alte cuvinte, esenţa argumentelor ce pledează în favoarea unui „suflet nemuritor” se bazează pe ideea că mintea este independentă de corp şi dependentă de o esenţă spirituală ce poate supravieţui morţii trupeşti. În schimb, dacă mintea este în întregime dependentă de corp, atunci putem concluziona că mintea dispare atunci când murim, iar în acest caz nu mai rămâne nimic din noi demn de numele de „suflet”. Aşadar, întrebarea cheie în ceea ce priveşte existenţa sufletului este dacă mintea (sau conştiinţa) poate continua să existe în absenţa corpului sau, aşa cum afirma un prieten sceptic al lui Socrate, sau ea încetează să existe în urma dispariţiei corpului aşa cum muzica unei harpe încetează în urma distrugerii harpei. ..

image

Moments ..

Nu sunt o păpuşă de cârpe şi tu nu eşti un păpuşar. Nu ai dreptul să îmi spui ce să spun, ce să vreau, ce să simt. Nici pe cine să iubesc şi nici pe cine să ignor. Nu-mi poţi şterge bucuria şi nici nu eşti vrednic să-mi alini tristeţea.
Dacă astăzi sunt tristă, tu stai fără grijă… mâine o să-mi treacă. Dacă vreau să-mi strig bucuria şi fericirea, o strig lumii întregi. Şi nu-mi pasă că tu o vei interpreta în fel şi chip.

 Ai luat fiecare bucăţică din sufletul meu şi ai pus-o sub lupa ta. Dar te-ai gândit vreodată că poate pe sticla lupei tale s-a aşternut praful neimplinirilor?! Te-ai gândit vreodată, măcar o dată, că poate te înşeli? Că poate mă judeci greşit?
Nu o să încerc şi nici nu vreau să te înţeleg. Am obosit straduindu-mă să mulţumesc pe toată lumea.

Mie nu mi-e ruşine dacă mi-arăţi oglinda. Sunt suficient de matură încât să-mi asum cu demnitate tot ce nu am făcut bine.
Tu poţi spune acelaşi lucru?

image

Pentru tine.. primul care a remarcat ca pot spune povesti..

A toi mon P’tit Cœur, tellement précieux à mes yeux,

  Qui me fait vibrer d’Amour et espérer un Bonheur délicieux,

  Tu es l’Ange de Tendresse que j’ai toujours désiré,

  Celui qui m’apporte d’intenses émotions, auxquelles je ne peux résister.

Lorsque parfois je ne te ressens pas auprès de moi,

  J’éprouve un grand manque qui explique mes émois,

  Un immense vide existentiel, que je ne peux remplir,

  Et qui m’empêche dans ma Vie d’encore sourire.

Bien que nous soyons loin l’un de l’autre pour l’instant,

  Je repense à nos merveilleux mais trop courts moments.

  J’évoque déjà le prochain rendez-vous où je vais te retrouver,

  Même si ça me semble improbable ou une éternité.

Tu es celui que je ne cesserai jamais d’aimer

  Très longtemps, ou du moins le temps que je vivrai.

  La personne qui fera toujours partie de mon présent,

  Celle que je chérirai au fond de mon Cœur intensément.

Tu es celui que j’aime tendrement et la raison de ma Vie,

  Tu es celui qui hante mon esprit de jour comme de nuit,

  Avant de m’endormir c’est ton visage que je vois,

  Et chaque matin ma première pensée est pour toi.

Je pense aussi aux longues heures passées loin de tes bras,

Et quand bientôt je te serrerai à nouveau tout contre moi,

  De baisers je te couvrirai et sous tes caresses je succomberai de désir,

  Mon Cœur te murmurera : „Je t’aime” et mes sens frissonneront de plaisir. ..

image

Grâce aux délices..

Mais laisse moi vraiment t’aimer
Réellement mon cœur te réclame
Ce n’est pas un aveu,ma beauté
C’est un appel d’urgence femme.
Je me laisse guider par le sort 
Et je m’enivre de ton bel amour 
Tu es le crépuscule et l’aurore,
Aussi, t’es la lune en plein jour.
L’esprit court auprès de ton âme, 
C’est mon hymne durant la nuit
Je m’embrase et je m’enflamme 
Pendant le sommeil qui me fuit.
T’es mon seul souhait, ma vie 
Rien ne s’oppose à ce parcours.
Mon corps danse ta mélodie 
Et réagit vite, au quart de tour.
Ta lumière augmente ma fièvre 
Je me suis aperçu que je t’aime
Grâce aux délices de tes lèvres,
J’ai pu composer mes poèmes.

image

Dor de mine ..

Ne’am îmbrăcat caracterele în zgură lucitoare, iar demnitatea o cumpărăm. Nu contează cu ce preț.

Oamenii care pretind că sunt altcineva sau altceva decât ceea ce sunt, nu ajung să descopere niciodată cine sunt cu adevărat.

Sinceritatea, modestia, simplitatea, fidelitatea și generozitatea sunt cele mai înalte însușiri ale omului. Oamenii au reușit să le ucidă. La marginea vântului se scurg resturile prețioase din suflete…

Realizez că pot să mă iubesc și să mă salvez. Nu știu dacă îmi va fi dor. Dor de ce? De lucrurile pe care le’am dorit să le trăim împreună și nu am reusit? Poate să existe dor de îmbrățișări și sărutări care au stat departe de mine?

Dorul meu cel mai mare este dorul de mine, să’mi trăiesc emoțiile, să nu le mai las înnăbușite. Am jucat roluri secundare și voiam să cred că sunt protagonistă. Nu trebuia să încerc să demonstrez nimic, trebuia să mă retrag din film. Dar când știm că e timpul potrivit?

Lumea poate fi a mea. Dau afară impostorii şi’mi trăiesc viaţa cu sufletul la gură. Imi conştientizez defectele. Lucrez la unele dintre ele. Dar, ah…ce calităţi curate şi adânci am. Nu pătrunde oricine în lumina lor. E o balanţă scânteietoare. Demnitatea e grija şi respectul faţă de tine. Nu ţi-o călca singur în picioare! Pleacă! Nu tolera nonsenul. Nu căuta iubirea în suflete ce nu te primesc. Iubirea n-are voie să doarmă.

Mie dor să umblu cu sufletul plin şi să ştiu că timpul mă găseşte când îmi doresc eu. Fluturi de visuri sau înlănţuit acum în mine. Din liniştea luminii din mine, mă întreb câtă putere mai am. Şi sufletumi răspunde că am prea mult bine de primit şi să mai îndur putin. E ca şi cum plătesc în avans.

Mai presus de tot contează cum se simte inima, bătăile ei să fie curate și fără umbre.

Prinde’mă în retina ta și iubește’mă fără sfială!

Mi’ai tras’o bine de tot… în inimă. Te văd cu tot trupul, tremur în ochii tăi. Plutesc în simţuri învelite cu sufletul tău. Strălucesc în ochii tăi. Brațele tale, în jurul meu, spun o poveste… o poveste la mine în piept. Simte’mă fără limite, fără liniște. Ademenește’mi toata ființa și naște’mă în fiecare dimineață!

Sufletul meu e în ascensiune. Nu mai aude zgomotul bestiilor. Se îndreaptă spre senzaţii absolute, pure, nepreţuite.

Urmăresc vântul. E ca şi cum aş asculta la mine în suflet..

E rece .. E inca viscol.. Asta, probabil pentru ca mi’e dor de mine! ..

image

Bărbaţii.. un rău necesar ?!

Nu m-am gandit niciodata la asta. Nu mi-ar fi placut sa fiu barbat. Pentru ca barbatii au o viata usoara. Prea usoara. Si vietile usoare sunt plictisitoare. Este usor profesional, este usor sa ajungi prada lor sentimentala. Pentru noi, doamnele, totul este dificil. Dar este si dorinta de a-ti atinge scopurile in ciuda dificultatilor. Fara indoiala, prefer sa fiu femeie.

Sunt machiata, nu-i asa? Sunt atractiva sau nu? Daca ma vede un barbat, va vrea sa se uite la mine? Da, va vrea. Prima privire este normala, dar daca se uita a doua si a treia oara, e vina mea: daca port machiaj, eu i-am permis sa faca asta. L-am sedus. Barbatii se lasa usor sedusi de frumusetea femeii. Mi’as dori sa traiesc in Islam, sa port val.. sa o fac pentru a ascunde lucrurile frumoase legate de mine.. Imi place dragostea dura.

Simt neputinta atunci cand o femeie mica intra in magazin, vede ceva sus si imi spune: “Daca ar fi aici un barbat sa ma ajute sa iau chestia aia de pe raft.” Nu trebuie sa fii barbat. Sari si apuca acel lucru. Ai doua maini. La ce-ti trebuie un barbat?  Ce urmeaza? Ma face sa fiu atat de furioasa. Nu-mi place cand femeile sunt discriminate. E lucrul care ma enerveaza si ma deranjeaza cel mai mult. Daca as putea as construi o masina a timpului si m’as intoarce pt a schimba drepturile. Sau sa pot sa imi schimb pt putin timp natura.. Sa imi permit sa intreb si sa schimb fara complicatii..

Ce as vrea sa intreb? Ce naiba caut eu aici? De ce nu pot sa fiu unde esti si sa vad ce naiba se intampla? Sa schimbam rolurile pentru un minut. Tu vii aici si esti eu si eu ma duc acolo sa fiu tu. Ne oprim pe linia Ecuatorului si jucam golf. ..

image