Nuante..

Totul se rezuma la nuante. Roz, albastru, corai… pastelate sa fie! Neincrederea  exagerata in mine insami ma  facea sa imi inchipui ca orice as fi spus nu avea sa fie indeajuns de nuantator, demn de a mi se da vreo replica. Uneori nu eram de acord cu nuantele prezentate, ceea ce ma obliga sa fiu precauta..  Inconjurata de apa, refugiata pe o mica insula, izolata de restul lumii, imi ridic picioarele pe scaun si imi ascund talpile ude sub patura. Nu mai fac nimic altceva. Inafara  de a simti cum forta imi strabatea corpul , ma inunda, pana la a ma face sa tremur de placere.  Atunci, izolata acolo, imi doream din toata inima sa nu mai vina niciodata momentul in care voi auzi linistea eliberatoare.

Nu. Parasita. Pe cararea din spate, calcand prin ierburi. Copacii cad, unul cate unul. Intre fereastra si covorul stropit cu apa. Ma lovesc in bezna tunelului. Unde imi amintesc de el si nu va mai fi. Pietrele raului in care ma arunc.  Anii ratacesc prin mijloc, bezmetici. Suspendata in aer , musc cearsafurile, confundata cu ritmul, de’acum nu mai simt nimic. Geamurile prefac in tandari peisajul meu de tipete. Si, in timp ce alunec spre partea mea de apa, il vad pe barbatul pe care am ajuns sa il iubesc tot gandindu’ma la ceilalti. In momentul in care am incetat sa mai exist, prefacandu’ma in apa, l’am vazut in spatele ultimei sclipiri a constiintei mele. Era tot ce imi doream..  Nici un cuvant.. A intrat in suflet fara nici o ezitare . Eu l’am privit inainte sa ma refugiez intr’un colt, cu picioarele inafara suprafetei verzi a mochetei. Eu si el, si imaginea noastra reflectata, nimeni altcineva..

wp-1467840873170.jpg

Calendar..

Am pictat inaintea mea zilele

pe care le’am petrecut impreuna,

Unele straluciri luminoase

unele stele inghetate,

aprinse…

ca o minune

o opalescenta vraja,

Unele  reci ca niste pietre

agitate de apa,

Unele lumini intermitente de foc…

Ce ar fi fost toate astea fara tine?

Date… sterse de pe un calendar.

abstract-lovers-tracey-harrington-simpson

 

Confesiuni de copil..

​  – Un adult nu are chestii favorite.

  – Adică?

  – Ca și culoare, sau desene sau muzică și dinastea de copii.

  – De ce?

  – Pt că adulții nu mai au chestii favorite.

  – De ce? 

  – Pt că nu mai sunt copii. 

  – Adică?

  – Vezi? Nu înțelegi, pt că ești adult. De exemplu: ne întreabă toată lumea care este culoarea ta preferată? Eu zic roșu. Și zice, și după roșu? După roșu , culoarea preferata e verde. ” Și după? ” După e violet.

  – Păi stai puțin că nu mai e favorită roșu.

  – Ba da, e.

  – Păi de ce? 

  – Pentru că sunt copil. Și de asta.

  – Bine, da eu am suflet de copil.

  – Atunci verde o să fie culoarea mea preferată și îți las tie roșu, bine?

  – (Râzând) Te iubesc, ciupercuță mică! 

  – Ba nu!

  – Cum adică , mă contrazici?

  – Da știu că nu mă iubești , că mami zice că mă iubește și mă duce în parc la topogane să ne dăm și când sunt bolnav îmi face ceai și îmi pune pe desene. Și asta înseamnă când zici te iubesc! Ăla care te iubește îți pune desene când ești răcit și vă dați împreună pe topogane. Tu de ce nu te dai?

  –  … .

Cuget! Deci…ce sunt?! 

​ Necesită creier. Și multă atitudine ca să poți recunoaște ce ești tu de fapt. Ești într’adevar un om? Prin definiție, omul este o Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. Hmm… Dar dacă este neobișnuit de dezvoltat? Devine ne-om?Incerc mai mult să trag înspre latura asta..Și așa am destule probleme încercând să fiu om, pt că devin tot mai mult specie pe cale de dispariție.

 Tu încerci să fi om? Eu nu. . Încerc să fiu mai mult de atât.. 

 Aristotel spunea că omul este un animal social, așa că de ce mi’aș dori să fiu o bestie? Oamenii vad doar ceea ce sunt pregătiți să vadă. Eu vreau să văd totul: Perspective, așteptări, aroganțe și împliniri. Ca mai apoi , când respir, să pot spune :” simt că trăiesc! ” .

     Mai toți oamenii sunt de acord cu „nimeni nu este perfect”, dar până la urma cine ar recunoaște că e un nimeni? ..Exact ! 

     Fiecare ființă umană tinde să aibă propriul său caracter; să fie ceea ce alții nu sunt si să facă ceea ce alții nu pot face.  Fac parte din „regnul” uman, dar eu nu sunt ființa umană care are nevoie de o oglindă că să știe cine e. Nu există limite, așa că pot fi tot ce pot să fiu vreodată. Sunt eu și mult mai mult de atât:  Fericită. Că pot să mă trezesc dimineață cu un zâmbet si mai frumos încât aș putea fi acuzată de nebunie.sau…autism. 

     Recunosc ceea ce sunt! ..Eu, cu mine, și un dram de nebunie. ..